Home » Cultură » Muzee din Reţeaua Naţională în grevă de avertisment, pe 3 iulie

Muzee din Reţeaua Naţională în grevă de avertisment, pe 3 iulie

Muzee din Reţeaua Naţională în grevă de avertisment, pe 3 iulie
Publicat: 30.06.2019
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) cheamă instituţiile muzeale la grevă de avertisment, sub titulatura "Muzeele schimbă societatea", pe 3 iulie, între orele 11.00 şi 12.00, în semn de protest faţă de grava criză financiară prin care trece în prezent domeniul Culturii.

„Pentru a avertiza toţi cetăţenii României asupra gravităţii situaţiei în care se află instituţiile de cultură, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România cheamă toate muzeele din ţara noastră la protest, în data de 3 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00. Este începutul unui protest prin care sperăm să dovedim că în România cultura contează pentru societate. Vom înainta ulterior o scrisoare deschisă Domnului Ministru al Culturii cu revendicările sectorului muzeal. În cazul nerezolvării acestora, vom demara în premieră pentru România procedurile pentru greva generală a sectorului muzeal”, se arată în anunţul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

„Muzeele din România, în special cele aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii, alături de celelalte instituţii publice de cultură de sub autoritatea ministerului, au fost aduse, într-un interval foarte scurt de timp, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii. Mai întâi, subvenţia pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regăsesc în capitolul «Bunuri şi servicii», a fost redusă cu 30 – 40% faţă de nivelul din anul 2018, prin Legea bugetului de stat pe anul în curs. Managerii instituţiilor au fost nevoiţi să îşi redimensioneze programele minimale de activităţi pentru anul 2019. Chiar şi în aceste condiţii, s-au încheiat contracte şi s-au definit proiectele culturale pe care instituţiile culturale le oferă publicului în acest an contând pe faptul că, pe lângă veniturile proprii, vor beneficia de subvenţia promisă. Din păcate, în ultimele două luni, această subvenţie a fost redusă cu 60 – 70%, ceea ce face ca instituţiile noastre să nu poată achita nici măcar facturile curente pentru utilităţi. S-a renunţat la colaborări, s-au redus proiectele de cercetare, expoziţionale şi educaţionale, dar nu se poate renunţa şi la cheltuielile cu serviciile de pază, la plata facturilor pentru energie electrică şi apă”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de pe platforma de socializare online Facebook al RNMR.

Reprezentanţii organizaţiei spun că nu au primit explicaţii consistente de la ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, în timp ce instituţiile de cultură au fost aduse în incapacitate de plată. „Muzeele nu pot aştepta o iluziorie rectificare pozitivă, peste două luni, în situaţia în care nu pot plăti nici măcar facturile restante acumulate din luna aprilie, până azi. Practic, instituţiile noastre au fost aduse în incapacitate de plată. Faptul că avem acoperite cheltuielile cu salariile până aproape de sfârşitul anului nu poate fi o situaţie mulţumitoare pentru noi. Muzeele au capacitatea de a furniza publicului servicii culturale de calitate înaltă şi în condiţii optime, aducând şi venituri, dar numai dacă beneficiază de o subvenţie decentă pentru acoperirea cheltuielilor pe care le pretind proiectele noastre”, se arată în comunicatul reţelei.

Reprezentanţii organizaţiei mai spun că, în condiţiile în care, de mulţi ani de zile, muzeele nu beneficiază de bani pentru investiţii, tăierea cheltuielilor pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare reprezintă o „lovitură de graţie”. „Fondurile europene şi cele ale Spaţiului Economic European, proiectele europene pe care Ministerul ne îndeamnă să le elaborăm, nu au cum să reprezinte soluţii pentru supravieţuire. O investiţie în restaurarea unei clădiri este foarte necesară, dar devine inutilă dacă, ulterior, acolo nu au loc evenimente culturale dedicate publicului larg”, mai spun aceştia.

„Acestor probleme de ultimă oră li se adaugă extrem de gravele disfuncţionalităţi existente în sistemul de salarizare, care trebuie soluţionate fără întârziere. Acestea afectează nu numai muzeele din subordinea Ministerului, ci absolut toate aşezămintele muzeale din România”, explică reprezentanţii RNMR.

„Situaţia din instituţiile publice de cultură aflate sub autoritatea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a devenit intolerabilă. Având în vedere că dialogul iniţiat cu dl. Ministru Valer Daniel Breaz a eşuat, facem un apel la conducerea Guvernului, la doamna Prim-Ministru Viorica Dăncilă să intervină, de urgenţă pentru ca Ministerul Finanţelor Publice să asigure subvenţia necesară funcţionării optime a instituţiilor noastre”, mai spun aceştia.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un ingredient-cheie din lipici ar putea trata cancerul. Ce au descoperit cercetătorii din Japonia?
Un ingredient-cheie din lipici ar putea trata cancerul. Ce au descoperit cercetătorii din Japonia?
O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare
O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Americanii confundă stelele de pe cer cu drone
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”